Păcală. Ion Creangă

>

      Ion Creangă

      Păcală

      Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Păcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul şi-l întrebă:

      – De unde eşti, măi creştine?

      – Ia din sat de la noi, răspunse Păcală.

      – Din care sat de la voi?

      – Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal.

      – Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l ştiu.

      – Ei! cum să nu-l ştii; e satul nostru, şi eu de acolo vin.

      – Nu aşa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moşie este şi cum îi botezat?

      – Doamne! da’ nu ştii că moşiile sunt boiereşti şi asta-i a cuconului nostru, ce şede la Bucureşti? Iar satu-l botează popa într-o căldăruşă cu apă, cum îi scrie lui în cărţi.

      Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă! aista-i chiar Păcală.

      – Dar cum te cheamă pe tine?

      – Iaca! ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!