Diavolul Se Ascunde În Detalii. T. M. Bilderback

ion>

      DIAVOLUL SE ASCUNDE ÎN DETALII

      O POVESTE DIN REGIUNEA SARDIS

      De

      T.M. Bilderback

      Traducere de: Cristina Botîlcă

      Copyright © 2017 de T. M. Bilderback

      Coperta este realizată de Christi L. Bilderback

      Fotografia de copertă © Can Stock Photo Inc. / Elisanth

      Toate drepturile rezervate.

      Cuprins

       Pagina de titlu

       Pagina de copyright

       CONȚINUT | Informații despre drepturile de autor | Diavolul se Ascunde în Detalii - O Poveste din Regiunea Sardis | Despre Autor | Alte Opere ale Autorului

      CONȚINUT

      Informații despre drepturile de autor

      Diavolul se Ascunde în Detalii - O Poveste din Regiunea Sardis

      Despre Autor

      Alte Opere ale Autorului

      — Mi-aduc aminte de vremile-n care numa' cuvântu' unui om era de-ajuns ca să pecetluiască o înțelegere.

      Bărbatul îmi vorbea de la masa de lângă mine. Eram amândoi în bodega lui Ethel, care se găsește într-un orășel din sud—Perry—din regiunea Sardis. Mi-am ridicat ochii înspre el, dându-mi seama că mi se adresează mie, și am dat din cap afirmativ, cu un zâmbet reținut pe față.

      — Chiar așa, domnule?

      Am încercat să nu par disprețuitor, însă cred că vocea mă trăda puțin. Eram nerăbdător să-mi îndrept atenția înspre contractul pe care îl studiam pentru un client.

      — Așa! Nu c-ai știi dumneata azi, da' numa' atâta trebuia pe-atunci.

      Mi-am ridicat din nou privirea din contractul pe care-l analizam. Am strecurat puțină nerăbdare în răspunsul meu.

      — Așa o fi fost. Dar nu azi. Astăzi, diavolul se ascunde în detalii.

      Bătrânul izbucni într-un râs ca un cotcodăcit.

      — Aicea ai nimerit-o, dom'le!

      M-am întors la lectura documentului plin de „pentru aceasta” și „întrucât”, în speranța că omul va pricepe. Nu am avut noroc.

      — Ce citești matale acolo așa atent?

      M-am uitat în sus din nou. Scurt.

      — Un contract. E pentru un client. Și chiar trebuie să-l citesc. Mă întâlnesc cu el într-o oră.

      — Numa' o oră? Ăsta nu-i timp destul, nu-i așa, băiete?

      Am rânjit.

      — Aș avea destul timp dacă m-aș putea concentra.

      Ochii îngălbeniți și urduroși ai bărbatului s-au uitat direct la mine. Puteam să văd în ei o urmă din focul de altădată. M-a trecut un fior scurt.

      — Ești avocat, carevasăzică!

      Am scuturat din cap, fără să privesc înspre el.

      — Sunt agent literar.

      — Da' studiezi contracte, nu?

      Am dat din cap.

      — Dacă io am un contract, pot să te plătesc ca să te uiți pe el? Și ca să-mi fii martor?

      Mi-am ridicat ochii din hârtii și am lăsat nerăbdarea să pună stăpânire pe mine.

      — Uite ce e, bătrâne, dacă mă lași să-mi termin treaba, mă uit pe orice contract vrei și o să și semnez ca martor, dacă așa poftești! Numai lasă-mă să-l citesc pe ăsta!

      Bătrânul se ridică ușor—forma curbată a spatelui său îi trăda vârsta și arăta lumii cât de mult fusese folosit în toți acești ani. Târșâindu-și picioarele pe lângă mine, dădu din cap și zise:

      — Mă numesc Hollingsworth. Mâine, la ora asta, o să fiu aicea, la bodegă, cu contractu' meu.

      Am dat din cap aprobator și i-am spus numele meu.

      — William Lewis.

      Hollingsworth se îndreptă cu pași greoi înspre casa de marcat și plăti consumația. Dură ceva, pentru că mâinile sale aproape paralizate umblau stângace cu portofelul. Odată ce îl strecură la loc în buzunarul pantalonilor, ieși pe ușă, ținându-și capul sus, mândru de el. Eu mi-am băut cafeaua și am făcut cu mâna șerifului Napier—proaspăt căsătorit—și adjunctului său, Alan Blake. Am ieșit din bodega lui Ethel și m-am întors la birou, unde urma să-mi întâlnesc clientul. În scurt timp, am uitat complet de bătrân.

      ***

      Următoarea săptămână a fost un du-te-vino.

      A fi agent literar nu presupune să ai o slujbă cu program normal, indiferent de cât de mult încercăm noi asta. Este cu atât mai dificil într-un orășel ca Perry, care e atât de departe de New York, încât uneori trebuie să faci o înțelegere cu Diavolul ca să reușești să întreprinzi ceva.

      În ziua de astăzi, ca agenți literari, dacă nu citim ceva din maldărul încurcat care pare că scade pururea, discutăm cu oamenii de la edituri, fie pe Skype, fie față în față. Editura are o singură grijă: cartea/povestea/scenariul ne va aduce bani? Putem să o/îl exploatăm? De asemenea, avem de a face și cu autori... care, pentru noi, reprezintă atât potențiali clienți, cât și clienți actuali.

      Nu-i ușor.

      Continuu să sper că o să-mi cadă în mână următorul bestseller, dar, în ziua de azi, graba febrilă de a te publica singur înseamnă, de obicei, că trebuie să găsești o cale de a-ți justifica existența și de a demonstra că ești capabil să câștigi cele cincisprezece procente. Uneori, trebuie să fiu creativ în atacul meu asupra mega-conglomeratelor editoriale, și asta doar ca să încasez pentru clientul meu un avans de cinci-zece mii de dolari.

      Un avans de cinci mii de dolari reprezintă doar șapte sute cincizeci de dolari pentru mine. Dacă nu-i pot convinge pe reprezentanții editurii să se angajeze să facă reclamă unei cărți scrise de un autor nou, șansele unui avans, pe lângă comisionul din vânzări, nu sunt profitabile. Când acest lucru se întâmplă, editurile renunță la autor.