Amy Blankenship

O Lumină În Inima Tenebrelor


Скачать книгу

fi putut ajuta în căutarea lui. Un non-om, o creatură a nopții, mai presus de toate, putea detecta puterea pe care și-o dorea pentru sine.

      Un zâmbet rău îi împodobi buzele perfecte, anticipând fiorul vânătorii. Apelând la copiii săi favoriți să i se alăture, de data aceasta el va avea ce-și dorea. El trăise în întuneric de prea mult timp și chiar și lucrurile cele mai plăcute începuseră să-l plictisească.

      Hyakuhei dorea ceva nou și o provocare era exact ceea ce putea să-l trezească din viața sa adormită. Putea să simtă vag o boare în aer și zâmbi cu bună știință. N-ar fi nici o grabă... pentru ce era timpul... pentru un vampir.

      *****

      Tasuki privea cu uimire pe Kyoko care a pus jos ultimul ceai cu gheață. Ochii lui acum maro, se uitară înapoi la băutura lui care era încă plină, cu o privire îngrijorată pe față. − Kyoko, dacă ți-e sete, aș putea să-ți iau ceai adevărat de la bar, dacă vrei? El a zâmbit în timp ce se uita la Kyoko roșind când își dădu seama ce făcuse.

      Suki a înălțat o sprânceană când a observat paharul gol a lui Kyoko și tresări în interior, știind că Kyoko o să o omoare cu plăcere mâine pentru mahmureală. Dădu din umeri convingându-se că în seara asta sărbătoreau și că Kyoko i-ar ierta-o... în cele din urmă.

      Privind la Tasuki cu cea mai bună expresie a sa de − Ajutor, am o problemă, Suki a fost de acord. − Cred că ar putea fi o idee bună. Ea îl făcu cu ochiul în semn de încurajare și de glumă subînțeleasă.

      ÃŽi plăcuse mereu de Tasuki și își dori de mult ca Kyoko să-l întâlnească mai des, în loc de Toya, pe care îl plăcea ea, dar el nu o trata pe Kyoko cum ar fi trebuit. Era bucuroasă că Kyoko putea să dea tot așa cum a primit și că nu l-a lăsat pe Toya să o calce-n picioare.

      Apoi a fost Kotaro, care ar lua-o pe Kyoko și se va căsători cu ea dacă i se va oferi șansa. Era frumos și o trata ca o zeiță, dar Suki nu se simțea în regulă cu ideea de a-și pierde cea mai bună prietenă.

      Ochii lui Suki s-au aprins la gândul de a-i împinge împreună pe Tasuki și Kyoko, mai ales după cum tocmai au dansat împreună. Ea nu și-ar fi dorit să fie prinsă în fapt totuși, pentru că Kyoko putea fi înspăimântătoare când era la nervi. O fată ar fi trebuit să se descurce până cu cele două capete fierbinți pe care le întâlnea. Zâmbetul lui Suki s-a înmuiat în timp ce se gândea la prietenul ei, deși nu ar admite niciodată un astfel de titlu.

      Shinbe era la fel de nebun ca și oricare din cele două Kyoko pe care le întâlnise, dacă nu chiar mai mult.

      ÃŽntorcându-și gândurile în prezent, Suki se ridică cu un zâmbet supărat. − Am de gând să vorbesc DJ-ul să-mi cânte melodia preferată, mă întorc imediat! Cu asta, i-a lăsat pe cei doi singuri de capul lor. În taină, spera că timpul petrecut împreună ar aprinde o mică flacără între cei doi.

      Kyoko se uită înapoi la Tasuki, simțindu-se ușoară și zâmbi vinovată. − Mi-ar plăcea un ceai... sau poate cafeaua ar fi chiar mai bună. Deși uneori agitația de la cafea este aproape la fel de rea. Ea zâmbi la propria-i glumă: − Dacă nu vă deranjează să o aduceți cât merg la toaletă. Luă mâna întinsă a lui Tasuki îl lăsă să o ajute.

      Kyoko clipi rapid, pe măsură ce lucrurile începură să arate puțin cam confuze, apoi chicoti. − Mă întorc imediat! Ea exploră zidurile căutând direcția toaletei. Văzând-o mai aproape de ușa din față, se ridică, sperând că nu arăta atât de amețită pe cât părea. Poate că dacă s-ar fi stropit cu niște apă rece pe față și nu ar mai fi băut în seara asta, poate ar fi mai bine.

      Trupul lui Kyou se încordă în timp ce privea fata îndreptându-se spre ultimul loc în care ar fi dorit ca ea să meargă, intrarea... și inamicul. Ochii lui aurii bântuiți aveau o nuanță roz și cu o mârâială agravantă, dispăru de parcă nu ar fi fost niciodată acolo.

      Mintea plină de uimire a lui Kyoko se întreba de ce au pus băile departe în față lângă ușă, în timp ce privea o gașcă de oameni care încă intrau în clubul de noapte. Unii dintre noii veniți păreau deja în modul petrecere, iar zgomotul din ringul de dans s-a amplificat.

      Yohji, unul dintre băieții din campus, se împiedică, fără să se uite unde mergea. Fratele lui îl convinsese deja să meargă la câteva baruri de pe drum mai devreme și tocmai ieșiseră din ultimul ca să-l încerce și pe ăsta. În timp ce se întoarse să-i cheme pe fratele său mai mic, Hitomi, se lovi de un corp moale și cald.

      Ascultând un strigăt feminin, Yohji se întinse instantaneu și o prinse cu ambele brațe. Ochii luminându-se văzând fața celei pe care o ținea, un zâmbet feroce i se întinse pe buze. − Kyoko?...

      Odată ce camera s-a hotărât să se oprească din rotație și s-a îndreptat, Kyoko a ridicat ochii la tipul care o îmbrâncise, apoi jucă totul într-o lovitură. − Yohji... Salut! Kyoko se înroși când el o ținu mai aproape și încercă instantaneu să-și vadă de drum.

      âˆ’ Nu e bine. Nu e bine−, s-a auzit undeva în capul ei... avertizarea era clară.

      Ea se lovi de Yohji de multe ori la școală și, deși era un fustangiu, fiind extrem de arătos și unul dintre cei mai populari atleți, ea a încercat întotdeauna să îl evite. Era prea agresiv pentru gustul ei și a ales să stea deoparte el și de grupul pe care-l frecventa.

      âˆ’ Sunt OK acum, Yohji, poți să mă lași să plec, a zâmbit ea, ascunzându-și îngrijorarea, încercând să fie neutră și să nu înceapă o scenă.

      Yohji nu și-a slăbit strânsoarea și zâmbi tainic la neliniștea ei. − De ce te-aș lăsa să mergi acum când în sfârșit te-am prins, Kyoko?

      Ochii îi erau deja plini de pofte, iar chipul lui părea de prădător. I se scurseră ochii după ea de mult timp și ea niciodată nu i-ar fi dat apă la moară. Iar acum că cei doi gardieni nu erau în preajmă să-l oprească, nu ar fi scăpat așa ușor.

      Hyakuhei a privit cu interes scena petrecându-se câțiva pași de el. Putea să-l vadă perfect pe tip, dar nu zări decât spatele femeii. − Acea fata… Ochii îi luară o strălucire stranie în timp ce o privea. Putea să-i miroasă nervozitatea și puritatea atât de mult încât să-i suprasolicite simțurile.

      Cât despre tipul care o ținea, pofta lui era atât de groasă în aer, încât se putea vedea. Ochii lui Hyakuhei se micșorau pe când nevoia de a-l ucide pe nemernic începu să-i ardă în vene. El a pornit înainte dar se lovi scut de praful de curcubeu care-i opri avântul. Strălucirea liniștitoare se așeză