Amy Blankenship

O Lumină În Inima Tenebrelor


Скачать книгу

înăuntru, unde locuise geniul ei rău.

      Ea a mers calm la ușă și a descuiat-o, apoi a privit în jurul ușii pentru a vedea cine era. − Kotaro, șopti ea puțin fără răsuflare, apoi închise gura sperând ca el să nu ar fi observat.

      Ochii lui Kotaro se aprinseră și se întunecară în același timp când ușa se deschise. S-a bucurat că a văzut-o pe Kyoko în siguranță... și, evident, incomplet îmbrăcată. Coborî o sprânceană la felul în care ea îi spusese numele. Apăsând cu mâna pe ușă deasupra capului ei, o deschise larg cu zâmbetul lui obișnuit încrezător în timp ce se strecură pe lângă ea... aproape atingând-o.

      âˆ’ Cum e fata mea azi? Kotaro a mers după ea și în apartament ca și cum ar fi locuit acolo.

      âˆ’ Nu o să fac crimă, nu o să arunc telefonul, nu o să... mintea lui Kyoko continua să cânte, în timp ce Kotaro se uita la ea cu zâmbetul său fatal obișnuit. Ei i se păru brusc că aerul condiționat nu mai funcționa.

      Cum se putea ca acest bărbat, care putea fi descris doar ca sex pe picioare, să o afecteze așa de tare? Întotdeauna simțea ca cum ar încerca să se oprească să-l arunce la podea. Scuturându-și capul, ea se uita in jos și scânci când și-a văzut halatul întredeschis. Nu era suficient să arate nimic dar era suficient pentru a o face să se înroșească.

      Toya se aplecă, auzind bătaia din fundal prin telefon și apoi vocea lui Kotaro. El a strigat în telefon să-i atragă atenția. − La naiba, Kyoko! Ce naiba face Kotaro acolo? el se dezlănțuise, supărat că garda de securitate se arătă din nou la apartamentul lui Kyoko.

      Kyoko se crispă când țipătul din telefon se auzi tare și clar în sufragerie. Privind peste umărul lui Kotaro la ceasul de perete, a știut că trebuie să se pregătească sau Suki va fi următoarea care bate la ușă. De ajuns! Se întoarse și se îndreptă spre tejghea intenționând să închidă telefonul.

      Ridicându-l înapoi la ureche, a strigat: − Ne vedem mai târziu! 'Clic '... unul răpus... mai avem unul.

      Kotaro se piti, știind că a țipat la Toya. Ochii lui alunecară peste mătasea care se lipi de corpul frumos sculptat ca o a doua piele și nu se putea opri decât dacă ar fi încercat să meargă înainte... mai aproape de ea. Își închise încet ochii doar pentru o secundă, în timp ce a inspirat adânc, cu tot corpul său la mai puțin de un centimetru de al ei. Gândul de a o atinge fără contact îl făcuse să-și curbeze mental corpul în jurul ei și să se strângă.

      Se aplecă înainte, apropiindu-și buzele de cochilia urechii, înainte de a-i șopti numele. Buzele i se înmuiaseră, la fel și ochii lui albaștri de gheață. Deseori își dorea să-și amintească trecutul... și cât de aproape erau odată. Ce ar face dacă și-ar aminti că trăiau odată împreună? El, ea și Toya... ca să o poată proteja.

      Kyoko își pierdu respirația și simți un frison de-a lungul gâtului și obrazului. Era destul de greu să-și țină mintea clară cu el atât de aproape, și acum simțea că o atinge, chiar dacă nu era așa. Amintindu-și ce făcea înainte ca telefonul să o fi întrerupt, îi dădu o căldură în obraji.

      Ne dorind ca el să-i observe vinovăția, își ținea spatele spre el și încerca din greu să alunge amintirea băii. Închinându-și ochii, ea se luptă cu nevoia de a se întoarce spre el și a trebuit să apuce masa să se țină pe picioare.

      Kotaro a vrut să-și pună mâinile pe masă de-o parte și de alta a ei... blocând-o în brațe, dar brusc se potoli. Putea să miroase săpunurile pe care le folosea în baie, dar o singură aromă își făcea drumul spre el, iar expresia lui devenise curioasă... excitare? A pășit înapoi... simțindu-se cum se întărea.

      Trecându-și mâna prin părul neîmblânzit, se retrase la o distanță sigură, încercând din greu să ignore golul din stomac... de ce a venit el aici din nou?... era important.

      ÃŽÈ™i simți instinctul de protecție amintindu-și semnalele recente pe care le primise. − Vei petrece seara cu mine? Întrebarea sunând inocentă a ascuns un dublu sens, cu gust de dorință.

      Kyoko și-a încetinit încă o dată respirația gata să se lupte cu sentimentele ei. Ea se îngrijoră știind că ar fi prea periculos să fie singură cu el. Dintr-o dată, dorea să-i mulțumească lui Suki pentru că i-a impus chestii.

      Văzându-i îngrijorarea, Kotaro adăugă repede: − Putem face ce vrei tu. Să închiriem un film și să stăm acasă... sau să ieșim.

      âˆ’ Să închiriem un film și să stăm acasă... Kyoko repetă aprobator că era exact ceea ce voia să facă. Observând apoi cum ochii lui Kotaro se aprind, ea modifică repede: − Cel puțin asta am vrut să fac dacă n-aș fi fost târâtă în planurile altcuiva. Mi-ar fi plăcut să stau la filme cu tine. Dar îmi pare rău, Kotaro. − Nu pot! Îi dădu un zâmbet scuzat, bătând piciorul la gândul că a pierdut o seară caldă, cu gardianul frumos.

      Umerii lui Kotaro au coborât un centimetru, dar a zâmbit oricum știind că nu încerca să-i rănească sentimentele. Își dădu seama că ea dorește ca el să rămână și se gândea să împingă această dorință... era același lucru cu ce-și dorea el? Pentru el, Kyoko era cel mai prețios giuvaer de pe pământ și el ar face tot ce ar fi putut pentru a o face să zâmbească și să o protejeze în același timp.

      La urma urmei, a așteptat peste o mie de ani să o vadă din nou.

      Pentru a se asigura că va fi protejată și că nu s-ar abate în calea răului a întrebat: − Deci, ce planuri aveți, mă pot alătura și eu distracției? El îi arătă zâmbetul cel mai obraznic în speranța că va funcționa. Dacă nu, atunci ar putea să recurgă la o urmărire... colțurile buzelor lui perfecte s-au aplecat într-un zâmbet secret.

      Kyoko știa că Suki nu ar accepta niciodată asta. Noaptea fetelor însemna noaptea fetelor. Știa și ea că, dacă Kotaro a aflat că era doar cu Suki... el se va auto invita, apărând într-un fel, ca de obicei, accidental. L-a văzut făcând asta de multe ori.

      Dacă Toya a fost insistent, Kotaro a încercat întotdeauna să fie subtil, chiar dacă atunci când i-ai pus cei doi în aceeași cameră, păreau să se comporte la fel și să se enerveze constant unul pe celălalt. Ambii tipi aveau o inimă de aur și ea o știa. Într-un fel i-a iubit pe amândoi... atât de mult încât durea, de aceea a ales să nu aleagă și să rămână singură pentru moment. Sincer, nu a vrut să-l rănească pe nici unul.

      Dar Kyoko știa cu siguranță un lucru și anume că dacă Kotaro credea ea că merge cu Toya în seara asta... nu se va deranja