Înger Rebel. Dawn Brower

în ce o târa Angeline pe Emilia. Ceva adânc în interiorul lui îi spunea că orice plănuia nu se va termina deloc bine. Trebuia să le protejeze pe ambele de ele însuși. Angeline a fost mereu imprudentă și nechibzuită. Emilia a vrut să o imite de la început. Nu își dădea seama că Angeline o va conduce în cele din urmă la un scandal.

      Gemenii Marsden, Andrew și Alexander, au decis cu mult timp în urmă să o lase pe Angeline să facă ce vrea. La naiba, erau la fel de nebuni uneori. Își asumau multe riscuri și nu se gândeau de două ori înainte de a intra orbește într-o situație. Lucian înțelegea de ce Emilia o plăcea atât de mult pe Angeline. Uneori, Lucian credea că o place un pic prea mult, dar asta era o problemă pentru o altă zi.

      A mers pe hol și a deschis ușa care ducea în camera de zi. Emilia stătea așezată pe canapea lângă o fereastră citind o misivă. Nu a părut să-l observe intrând și asta i-a dat elementul surpriză. Oricare era conținutul notei ei, o captiva și îl făcea să vrea să o citească și el. Poate că i-ar da un indiciu asupra planului pe care îl avea cu Angeline. A făcut trei pași mari spre ea și i-a smuls-o din mână.

      ─ Ce avem aici?

      Ea a sărit în picioare și a sărit în sus, încercând să i-o ia, dar el era considerabil mai înalt decât ea și capabil să o țină încât să nu ajungă.

      ─ Dă-mi-o înapoi, a cerut Emilia. Și-a fluturat brațele în aer, fără rezultat, apoi a răsuflat frustrată și s-a holbat la el. Apoi, nu a renunțat atât de ușor, l-a călcat cu tocul într-o încercare de a-l face să o lase mai jos. Durerea i-a fulgerat prin degete, dar Lucian era dur și nu a cedat tacticii ei.

      Lucian a ținut scrisoarea sus. Ar fi preferat să-i spună ce se întâmplă ea însăși. Invadarea intimității ei nu a fost niciodată ceva care i-a plăcut, dar ar fi făcut-o în cazul în care trebuia să îi asigure siguranța.

      ─ Ce este atât de important de ai nevoie de ea atât de mult? Este o scrisoare de dragoste?

      Obrajii Emiliei s-au înroșit la tachinarea lui. Era o scrisoare de dragoste? Glumea când a spus asta, dar sora lui mai mică avea un iubit? Nu era sigur că-i plăcea ideea ca vreun bărbat să o curteze. Partea lui logică își dădea seama că în cele din urmă se va așeza cu cineva... Dar, trebuia să fie acum?

      ─ Bineînțeles că nu, a spus ea.

      ─ E ceva personal. Te rog, dă-mi-o înapoi.

      ─ Personal, spui? A deschis-o deasupra capului, ca să o poată citi.

      ─ Asta mă face să vreau să o citesc și mai mult.

      ─ Nu. L-a lovit în stomac și el s-a aplecat.

      ─ Nu fi un nesimțit și dă-mi-o înapoi acum.

      ─ Ăsta nu e limbaj de domnișoară, a șuierat el. I-a dat un pumn serios, iar el regreta că o învățase să dea unul adecvat. La vremea aceea, a crezut că îl va folosi pe altcineva în afară de el.

      ─ Cine te-a învățat cuvântul ăsta?

      Își dădu ochii peste cap.

      ─ Te-am auzit spunându-i-l lui Drew de câteva ori. Dacă nu-ți place, n-ar trebui să-l lași să-ți iasă din gură.

      La naiba. De ce trebuia să aibă dreptate?

      ─ N-ar trebui să tragi cu urechea la conversații care nu au nimic de-a face cu tine.

      Ridică o sprânceană.

      ─ Dacă nu vrei să aud lucruri care nu-ți plac, atunci poate că nu ar trebui să le spui în mod regulat. Emilia și-a întins mâna și a gesticulat spre scrisoarea ei.

      ─ Acum nu te mai juca și dă-mi-o înapoi. Credeam că nu te mai porți ca un copil când ți-ai cumpărat propria casă.

      Cumpărase casa pentru că nu suporta apartamentele de burlaci care erau disponibile. Lucian voia spațiu și s-a gândit de ce nu ar avea ceva mai elaborat. Dacă s-ar căsători, ar avea nevoie de ceva unde să-și ducă soția și refuza să se mute înapoi acasă. Era marchizul de Severn și asta venea cu responsabilități.

      ─ Ți-o dau înapoi dacă-mi spui ce vorbeai cu Angeline aseară la cină.

      Și-a înclinat capul într-o parte și l-a privit gânditoare.

      ─ Nu îți spun secretele Angelinei. Dădu din cap.

      ─ Dacă vrei să știi ce face, du-te și întreabă-o.

      Sora lui mai mică știa cu siguranță ceva... Era prea evazivă ca să creadă altceva. El chicoti ușor.

      ─ E mai ușor să te întreb pe tine. Angeline mi-ar spune să mă duc la naiba și va încerca să-mi dea un genunchi în boașe. Era o rebelă de neegalat.

      ─ Știi că vrei să-mi spui. Scutește-ne pe amândoi de probleme și începe să vorbești.

      ─ Nu, a răspuns ea beligerant și și-a pus mâinile în șolduri subliniind nemulțumirea ei.

      ─ Nu poți să vii aici și să-mi dai ordine. Păstrează scrisoarea. Am lucruri mai bune de făcut cu timpul meu.

      A trecut pe lângă el enervată. Lucian s-a încruntat. Nu mersese cum a plănuit. Chiar nu voia scrisoarea înapoi? De ce a luptat atât de mult pentru ea dacă nu însemna nimic? Nu, nu mergea așa.

      ─ Pe mine nu mă păcălești.

      ─ Nu-mi pasă, a strigat ea peste umăr.

      ─ Ești cel mai rău frate.

      Dacă chiar nu-i păsa, atunci el va citi scrisoarea. A deschis-o și a scanat conținutul rapid. A înjurat când și-a dat seama ce conținea. Emilia știa exact ce făcea. Angeline se băgase în mai mult decât era conștientă și acesta era modul ei de a se asigura că primea ajutor, fără a-i pierde încrederea. Lucian îi furase scrisoarea, iar Emilia nu l-a putut opri să nu o citească. Asta era suficientă negare plauzibilă iar el avea un nou respect pentru sora lui mai mică.

      Asta tot nu îl ajuta să-și rezolve cea mai imediată problemă. Nu știa exact unde sau când va avea loc această paradă ridicolă la care Angeline decisese să participe. Cum se presupunea să salveze răsfățata de ea însăși dacă n-o putea găsi? Probabil că nu avea nici timp să le ceară ajutorul lui Andrew sau Alexander. O parte din el se întreba dacă ar sări să-și salveze sora iresponsabilă dacă ar ști. Trebuia să creadă că ar face-o. Credeau că Angeline trebuia să-și facă propria cale, dar aderarea la cauza sufragetelor ar putea-o ucide.

      Depindea de Lucian s-o salveze, iar el va face tot ce era nevoie să se asigure că ea ajunge acasă nevătămată. Angeline probabil îl va urî pentru asta, dar putea trăi cu aceste consecințe. Atâta timp cât era bine, nimic altceva nu conta.