Vasile Alecsandri

Nunta țărănească


Скачать книгу

>

      Vasile Alecsandri

      Nunta țărănească

      Persoane

      Alecu Leonescu

      Chir Gaitanis Loghiotatos

      Moș Trohin Pîcală, fruntaș

      Ilenuța, fata lui [Trotușan]

      Frunză, pușcaș

      Un vornicel de Nuntă

      Un privighitor

      Țărani, Țărance

      Teatrul reprezintă o priveliște de țară. În stînga, casa lui moș Trohin. În mijlocul scenei, spre fund, un scrînciob.

      În dreapta, copaci.

      Scena I

      Alecu (în costum de vînător, vine alergînd din dreapta cu pușca în mînă). FRUNZĂ (întră după Alecu)

      Alecu: N-o lăsa, Frunză!… n-o lăsa să scape.

      Frunză: Ce să nu las, cuconașule?

      Alecu: Prepelița.

      Frunză: Ce prepeliță?… Prin sat vrei să ucizi prepeliți?

      Alecu: Ei… măi badeo! se vede că de azi-dimineață ai prins prepelița de coadă, dacă n-ai zărit-o mai dinioare cînd ne-a zburat înainte!

      Frunză: Ian lasă, cuconașule! că doar n-am orbul găinelor.

      Știu că prepelițe

      Sînt multe prin sat,

      Albe, drăgălașe,

      Bune de vînat.

      Dar acele paseri,

      Nu s-ascund, nu zbor,

      Ci stau făr’ de frică,

      De-ți insuflă dor;

      Și-n loc de-a le prinde,

      Bietul vinător

      Deseori se vede

      Prins în lațul lori

      Alecu (supărat): Ei, ai vorbit de te-ai pripit.

      Frunză: D-apoi vezi că bine zice moș

      Trohin: vrabia malai visează!… Așa și d-ta, cuconașule, de cînd ai scăpat de la dascalu Găitan, tot vînat vezi pe toate cărările.

      Alecu: Mări, nu-mi mai pomeni de cațaonul cel de dascal, lua-l-ar năbădăicele! că m-am săturat de dînsul ca de mere acre.

      Frunză: Că mare ciof îi, bată-l crucea!… Cît ți-i ziulica de mare, îl auzi răcnind prin ogradă: Mo Frunza! mo pușcași, nu mi lasa ta curcania si fuga pe porta, mo!… Parcă eu sînt pușcaș, ca să păzăsc curcanii lui! mînca-i-ar fripți să-i mănînce!

      Alecu: D-apoi eu, măi Fhinză, ce mai pățesc cu el de cînd mi l-a pus pe cap tatăl meu ca să mă procopsească!

      Frunză: Ce să facă?… Să te pricopsească?

      Alecu: Toată ziua mă silește să zic: tipto, tiptis, tipti.

      Ce necaz pe minei Ah, ce supărare!

      Să zic toată ziua, tot în gura mare:

      Tipto, tiptis,

      Tiptis, tipti;

      Pipto, piptis,

      Piptis. pipti.

      Ardă-l focu dascăli cum mă năcăjește

      Ca să mă învețe greco-păsărește!

      Frunză: Tipto, tiptis? ha, ha, ha! pare că se bat calicii în gură. Tipto, tiptis… ha, ha, ha.

      Alecu: Apoi… pas de nu iubi mai bine vînatul la păsări, decît limba păsărească…

      Frunză: Că ai și dreptate, cuconașule. Ce este mai frumos decît vînatul? O! ce bucurie

      Simt în pept deodată,

      Cînd văd pe cîmpie

      Că mi se arată:

      Căprioare fugătoare,

      Prepelițe zburătoare,

      Păsărele cîntătoare

      Ce mă chem la vînătoare.

      Atunci trag cu pușca, le culc la pămînt.

      Alecu

      Și eu trag ca tine; dar trag tot în vînt!

      (Chir Gaitanis strănută în culise, în stînga.)

      Alecu (răsărind): Ai auzit, Frunză?

      Frunză: Ce?

      Alecu: O prepeliță zburînd? (Face cîteva pasuri spre fund și caută între culisele din stînga.)

      Frunză (urmînd pe Alecu): Zburînd?… ba strănutînd, vrei să zici.

      Alecu: Oare ce dihanie se vede colo, dindosul gardului?… am s-o hultuiesc cu ploaie. (Întinde pușca și trage.)

      (Chir Gaitanis țipi între culise și zice «Amant me scotosen! Aman!»)

      Frunză: Na! c-ai făcut moarte de grec!

      Alecu: Moarte de grec? ha, ha, ha. L-am lovit pe Gaitanis! ha, ha!… tipto, tiptis, ton elipsa.

      Scena II

      Alecu, Gaitanis. Frunză

      Gaitanis (întrînd prin stînga): Ah! vah! me scotosan! (Văzînd pe Alecu.) A! esi, catergari, mi a traso cu tufechi la ipochimeno a me?

      Alecu: Nu-i vina mea, chir dascale… Te-am luat de o capră sălbatică.

      Gaitanis: Capra, crapa! Se crapi me to capra su, me olo.

      Frunză: Jupîne dascale…

      Gaitanis: Zupine esti tu, mozicule; ego sinto loghiotatos! auzitu mu, mo?

      Alecu (strîmbînd pe Gaitanis): Auzitulu mo?

      Gaitanis: Lasa, lasa, cateramene, că v-oi dreze eu pe amundoi chind a veni cuconul Leonescu, babacato dimitale de la Iasi… am si ți… am si ți… (Strănută.)

      Alecu: Ișala!

      Frunză: Și la mulți ani!

      Gaitanis: Merzi la diavolo cu isala, che nu știu ține mi a mestecato piperi mesa is to tabacheri.

      Alecu (încet, lui Frunză): Eu i-am vărsat aseară o solniță întreagă.

      Frunză (încet, lui Alecu): Să-i fi pus și un pipăruș de cei roși.

      Gaitanis: Țe ziți?

      Alecu: Cum? Zău, dascale, ți-a pus piper?

      Gaitanis: Fă-te che nu stii, moțpanopulos țe esti… Da, a veni el tatato dimitale la moșia aițe… (În parte.) Am si-i trago un falanga ca la dascalo Chiriacos.

      Alecu: Mări, hai, Frunză, la vînat, că iar i-au venit toanele ghiujului.

      Gaitanis (furios): Ghiuzi!… mi a ziso ghiuzi! (Vrea să alerge după Alecu, dar se oprește văitîndu-se de șale.) Aștepta si te ghiuzuesco eu, berbanti.

      Frunză: Nu te da, cașcaval!

      Gaitanis: Cascavali!… (Se răpede după Frunză.)

      Alecu: