tle>
Vasile Alecsandri
Peatra din casă
Persoane
Căminarul Grigori Pâlciu – D-nul N. Teodoru.
Comisul Nicu, fiul său – D-nul Luchian.
Cucoana Zamfira, văduvă – D-na Sterian.
Marghiolița, fiica ei – D-la Gabriela.
Leonil, vărul Marghioliței – D-nul Neculau.
Her Franț Birman, doctor – D-nul Teodorini.
Ioana Țiganca – *
Un fecior – *
Scena I
Cucoana Zamfira (pe canape), Ioana.
Zamfira: (cercând dulceți într-o tăbăluță) Ți-am mai spus Ioano, că nu-s destul de legate dulcețile… privește, nu au coardă nici de cum…
Ioana: Cum, Doamne iartă-mă, cucoană? că de azi dimineață le țin pe foc. De le-oi mai pune pe jăratic, mă tem că din belte s-or priface în balmuș.
Zamfira: Ea, taci, dobitoaco, că nu știi ce zici. Du-te de le mai dă o fertură pană s-or lega cum se cade.
Ioana: (în parte, voind să iasă prin stânga) Ardă-le focu dulceți, că-mi scot sufletul!
Zamfira: Ascultă… ce face Marghiolița?
Ioana: Duduca?.. drăngănește din ghitardă.
Zamfira: Dascalu de joc o fost azi după masă?
Ioana: Care? Cel uscat ca un țîr?.. o fost.
Zamfira: Și cel de franțuzește?
Ioana: Ș-acel pleșuv… Sărmana duducuță!.. toată ziua o necăjesc fel de fel de șonți!.. în calte de s-ar mărita o dată, să scape…
Zamfira: Ei, nu mai clențeni, cioară, și ieși afară.
Ioana: (ieșind prin stânga, în parte) Crapă de ciudă cucoana, că nu-și poate mărita fata.
Scena II
Zamfira: (plimbându-se pe gânduri) Bine zice Ioana!.. Măcar de s-ar mărita Marghiolița mai degrabă ca să scap de-o grijă… Dar unde-i găsești azi bărbații ca mai înainte!.. Nu-i vezi că fug de însurat, ca dracu de tămîe?.. S-au scumpit mirii ca vămile… Of, of! de cât ai avea o fată mare în casă, mai bine șepte turci.
Of, of, of! ce supărare,
De-a avea o fată mare!
Te silești
Ca s-o crești
Ș-apoi trebui să pornești
La vânat
Prin cel sat,
Ca să-i cauți un bărbat.
De-i flăcău
Nătărău,
Te închini la duhul său;
De-i ghebos,
Uricios
Îi zici că-i foarte frumos;
Și-i zâmbești,
Îl slăvești,
Ca să poți să-l ginerești!
Of, of, of! ce supărare
De-a avea o fată mare!
Scena III
Zamfira, Her Franț (intră prin fund)
Franț: M-am închinat cu sărut mâna, cucoană Zamfiriță. Cum merge sănătatea?
Zamfira: Ah! nu prea bine, monsiu Franț.
Franț: Nu bine?.. (pipăindu-i mâna) Cu adevărat, turburare mare… Scoate limba puțintel.
Zamfira: Că doar nu-s bolnavă cum socoți d-ta.
Franț: Da cum?
Zamfira: Am boala grijei.
Franț: Boala grijei?.. Nu cunosc…
Zamfira: Nu înțelegi că sînt îngrijită pentru Marghiolița?
Franț: A! ha, ha, ha. Eu mă spăriesem că ai friguri.
Zamfira: Mai bine aș avea friguri, lungoare, gălbănare, de cât fată mare!.. Ah, monsiu Franț, nu știi ce sarcine-s fetele la casa omului!
Franț: (oftând) Ah! cucoană Zamfiriță, cum se nu știu!
Zamfira: Ce zici?.. Ai și d-ta vr-o Marghioliță?
Franț: Ba m-a ferit Dumnezeu! Dar, știi că mi-ai poroncit să aștept pana s-a mărita mademuasel Mari, și mi-ai făgăduit că atunci te-i cununa cu mine…
Zamfira: Cu adevărat, monsiu Franț, ți-am făgăduit… dar cine știe dacă s-a înplini vr-o dată!
Franț: (cu foc) A!.. de ce nu? Nu-ți-am spus că te iubesc de două-zeci ș-atâți de ani?.. tocmai din vremea volintirilor?.. De ce să nu-ți fie milă de patima mea?..
Eu, vestitul doctor Franț,
Care-n târg vând sănătate,
De când m-ai prins mata-n lanț,
Sufăr boale-nfricoșate!
La ochi simt o turburare,
În pept ferbințeală mare,
La suflet melanholie
Și la crieri nebunie!
Zău, sînt vrednic de-a ta jale,
Vindecă-mi patima grea…
Eu sînt doftorul matale,
Ah! fii doftoroaea mea!
Zamfira: Cum n-aș vrea să fiu doftoroae, monsiu Franț!.. Dar, ce folos, dacă nu pot găsi un bărbat Marghioliței!.. D-ta mai căutat-ai prin târg?
Franț: Am umblat toate ulițele, toate casele, toate…
Zamfira: Și ai găsit ceva?
Franț: He, he… (ie tabac) Poftești cucoană Zamfiră?
Zamfira: (luând tabac) Foarte-ți mulțemesc… Ș-așa zici că ai găsit?..
Franț: He, he… (strănută).
Zamfira: Să-ți fie de bine! (strănută).
Franț: Foarte-ți mulț… Să-ți fie de bine.
Zamfira: Amin, și într-un ceas bun!.. Da ia spune-mi mai degrabă…
Franț: (în taină) Cunoști pe Cuconu Grigori Pâlciu?
Zamfira: Căminarul Grigori?.. Cum să nu-l cunosc? Era bun prietin cu răposatu socrul meu, Dumnezeu să-l ierte!
Franț: Știi că are un băet?
Zamfira: Îl știu… Nicu… îi cam tăcut… cam prostuț.
Franț: Prostuț… dar holteiu!..
Zamfira: Bine zici… și are stăricică bună tată-său.
Franț: Și-l-a făcut Comis mai dăunăzi.
Zamfira: Almintrele seamănă a fi cam de treabă tânăr.
Franț: Cu atât mai de treabă, că-i bun de însurat.
Zamfira: