mi s-a mai întâmplat. Niciodată – în 3000 de ani. Simt că…Îmi amintesc de tine într-un fel. Simt că sunt pe punctul de a vedea totul. Îmi stă pe vârful limbii. Dar nu vine. Si mă înnebunește."
"Ei bine, atunci", a spus ea, "poate că nu e nimic până la urmă. Poate e doar aici, acum. Poate nu a fost niciodată ceva mai mult, și poate că nu va fi niciodată."
Imediat, ea și-a regretat cuvintele. Din nou, gura ei mare, spunând lucruri stupide pe care nu le credea. De ce a trebuit să spună asta? Era exact opusul a ceea ce gândea, a ceea ce simțea. Ea vrusese să spună: Da. Și eu simt asta. Mă simt ca și cum am fost cu tine dintotdeauna. Și că voi fi cu tine pentru totdeauna. Dar, în loc de asta, a ieșit greșit. Era pentru că era nervoasă. Iar acum nu putea lua cuvintele înapoi.
Dar Caleb nu a fost descurajat. În loc de asta, el a pășit mai aproape, a ridicat o mână și încet a pus-o pe obrazul ei, împingându-i părul înapoi. S-a uitat adânc în ochii ei, și ea i-a văzut ochii cum se schimbă din nou, de data aceasta de la gri la albastru. Ei priveau adânc în ai ei. Conexiunea era copleșitoare.
Inima ei bubuia și ea a simțit cum o căldură extraordinară crește prin tot corpul. Se simțea ca și cum s-ar fi pierdut.
Oare el încerca să-și amintească? Era pe cale să-i spună la revedere?
Sau avea să o sărute?
PATRU
Dacă era ceva ce Kyle ura mai mult decât oamenii, erau politicienii. Nu putea suporta pozele lor, ipocrizia lor, fățărnicia lor. Nu le putea suporta aroganța. Și bazată pe nimic. Cei mai mulți dintre ei abia trăiau 100 de ani. El trăise peste 5.000. Cand ei vorbeau despre "experiența lor anterioară", lui i se făcea rău fizic.
Soarta făcea să fie necesar pentru Kyle să se amestece cu ei, să treacă pe lângă acești politicieni în fiecare seară, după ce se trezea din somn și ieșea la suprafață, prin centrul lor de la Primărie. Sabatul Blacktide își săpase locuințele adânc sub Primăria din New York City cu secole în urmă, și avusese întotdeauna o colaborare strânsă cu politicienii. De fapt, majoritatea așa-zișilor politicieni care se învârteau pein cameră erau în secret membri ai sabatului său, executându-și agenda prin oraș și prin întregul stat. Era un rău necesar, acest amestec, această situație de a face afaceri cu oamenii.
Dar destui dintre acești politicieni erau într-adevăr oameni, și pielea lui Kyle se încrețea din cauza lor. Nu suporta să le permită intrarea în această clădire. Îl deranja mai ales atunci când ajungeau prea aproape de el. Cum mergea, și-a împins umărul într-unul dintre ei, lovindu-l tare. "Hei!" a strigat bărbatul, dar Kyle a continuat să meargă, scrâșnind din dinți și îndreptându-se spre ușile mari, duble, de la capătul coridorului.
Kyle i-ar fi ucis pe toți dacă ar fi putut. Dar nu i se permitea. Sabatul lui încă trebuia să se supună Consiliul Suprem, și, indiferent de motiv, aceștia încă îi rețineau. Așteptând pentru a distruge rasa umană odată pentru totdeauna. Kyle aștepta asta de mii de ani, și nu știa cât de mult mai putea aștepta. Fuseseră câteva momente frumoase de-a lungul istoriei atunci când fuseseră aproape, când primiseră permisiunea. În 1350, în Europa, când toți ajunseseră până la urmă la un consens, și răspândiseră împreună ciuma neagră. Fusese un moment extraordinar. Kyle a zâmbit cu gândul la el.
Mai fuseseră și alte momente frumoase – ca Evul Mediu, atunci când li s-a permis să ducă un război total în Europa, ucigând și violând milioane de oameni. Kyle a zâmbit larg. Fuseseră unele dintre cele mai bune secole ale vieții sale.
Dar, în ultimele câteva sute de ani, Consiliul Suprem a devenit atât de slab, atât de patetic. Ca și cum s-ar fi temut de oameni. Al doilea război mondial a fost frumos, dar atât de limitat, și așa de scurt. El tânjea după mai mult. Nu au existat epidemii majore de atunci, nici războaie reale. Era aproape ca și cum rasa vampirilor ar fi fost paralizată, temându-se de numărul tot mai mare și de puterea raselor umane.
Acum, în cele din urmă, își reveneau. Cum Kyle a ieșit țanțoș pe ușile din față, în jos pe trepte, afară din Primărie, a mers cu pas săltat. A crescut ritmul deoarece era nerăbdător să ajungă la porul din South Street. Trebuia să fie acolo o livrare serioasă pentru el. Zeci de mii de containere de ciumă bubonică modificată genetic, perfect intacte. O stocaseră în Europa de sute de ani, perfect conservată de la ultima epidemie. Și acum o modificaseră să fie complet rezistentă la antibiotice. Și toate îi vor aparține lui Kyle. Să facă ce vrea cu ele. Să pornească un nou război pe continentul american. Pe teritoriul său.
Își vor aminti de el timp de secole de acum încolo.
Gândul l-a făcut pe Kyle să râdă cu voce tare, deși cu expresia feței sale, râsul lui părea mai mult un mârâit.
Va trebui să raporteze lui Rexius al său, conducătorul sabatului lor, desigur, dar asta era doar o formalitate. În realitate, el va fi cel care va conduce. Miile de vampiri din propriul sabat – și din toate sabaturile vecine – vor trebui să răspundă în fața lui. Va fi mai puternic decât a fost vreodată.
Kyle știa deja cum va dezlănțui ciuma: va răspândi un transport în stația Penn, unul în Grand Central și unul în Times Square. Toate perfect la timp, toate la o oră de vârf. Asta va pune cu adevărat lucrurile în mișcare. În câteva zile, estima el, jumătate din Manhattan ar fi infectat, și în încă o săptămână, toți vor fi infectați. Această ciumă se răspândea rapid, și cu modul în care o modificaseră, se va răspândi prin aer.
Oamenii cei patetici vor izola orașul, desigur. Vor închide podurile și tunelurile. Vor închide traficul aerian și naval. Și asta era exact ce-și dorea el. Se vor închide singuri în teroarea care va urma. Închiși, murind de ciumă, Kyle și miile lui de adepți vor dezlănțui un război al vampirilor ca nimic din ce a văzut vreodată rasa umană. În câteva zile, îi vor extermina pe New-Yorkezi.
Și apoi orașul va fi al lor. Nu doar sub pământ, ci și deasupra. Va fi începutul, chemarea pentru fiecare sabat din fiecare oraș, din fiecare țară, să urmeze acest exemplu. În câteva săptămâni, America va fi a lor, dacă nu întreaga lume. Și Kyle va fi cel care a început totul. El ar fi de care-și aminteau. Cel care a adus rasa vampirilor pentru totdeauna deasupra solului.
Desigur, se va găsi întotdeauna o utilizare pentru oamenii rămași. I-ar putea face sclavi pe cei care supraviețuiau, i-ar putea stoca în enorme ferme pentru reproducere. Lui Kyle i-ar plăcea asta. S-ar asigura că toți vor fi rotunjori și grăsuți, și apoi, ori de câte ori rasa lui simțea nevoia să se hrănească, ar avea o nesfârșită varietate din care să aleagă. Toți în pârg. Da, oamenii ar fi sclavi buni. Și o masă destul de delicioasă, dacă ar fi crescuți în mod corespunzător.
Kyle saliva la acest gând. În fața lui erau vremuri mărețe. Și nimic nu-i va sta în cale.
Nimic, totuși, cu excepția afurisitului de sabat alb, înrădăcinată sub Cloisters. Da, ei vor fi un ghimpe în coasta lui. Dar nu unul mare. După ce o va găsi pe acea fată oribilă, Caitlin, și pe trădătorul renegat, Caleb, ei îl vor duce la sabie. Si apoi, Sabatul Alb va rămâne fără apărare. Nu va mai rămâne nimic care să le stea în cale.
Furia a izbucnit în Kyle când s-a gândit la acea fetiță prostuță scăpându-i printre degete. Îl făcuse să arate prost.
A cotit pe Wall Street, și un trecător, un bărbat masiv, a avut ghinionul să-i iasă în cale. În timp ce se intersectau, Kyle l-a lovit cu umărul, cu toată puterea. Bărbatul s-a împleticit înapoi câțiva pași, izbindu-se într-un perete.
Bărbatul, îmbrăcat într-un costum bun, a strigat, "Hei amice, care e problema ta!?"
Dar Kyle s-a încruntat la el, și expresia omului s-a schimbat. La un metru nouăzeci și cinci, cu umeri lați și constituție masivă, Kyle nu era un bărbat pe care să-l provoci. Bărbatul, în