nu se simțise niciodată așa de obosit în viața lui. Călătoriseră de zile întregi și totul aici, de această parte a lumii, se simțea diferit. Aerul era așa de plin de umiditate, temperatura atât de caldă, era ca și cum respirau într-o curgere constantă de apă. Îl făcea să se simtă încet, îi făcea membrele să se simtă grele. Simțea ca și cum ar fi ajuns la tărâmul verii.
Thor a privit în jur și a văzut că toți prietenii lui, care de obicei se trezeau înaintea zorilor, erau întinși pe punte dormind. Chiar și Krohn, care era întotdeauna treaz, dormea lângă el. Vremea tropicală grea îi afectase pe toți. Niciunul dintre ei nu se mai obosea să stea la cârmă - renunțaseră la asta de zile întregi. Nu avea niciun rost: pânzele lor erau întotdeauna întinse la maxim de un vânt dinspre vest și mareea magică a acestui ocean le trăgea constant nava într-o singură direcție. Era ca și cum ar fi fost trași spre un anume loc, și au încercat de câteva ori să cârmească sau să schimbe drumul, dar nu avea niciun rost. Toți se resemnaseră să lase marea Tartuvian să-i ducă acolo unde vroia.
Nu era ca și cum ar fi știut unde în Imperiu să se ducă, s-a gândit Thor. Atât timp cât marea îi ducea la uscat, se gândea că va fi suficient de bine.
Krohn s-a trezit, scheunând, apoi s-a aplecat înainte și a lins fața lui Thor. Acesta a băgat mâna în sacul aproape gol și i-a dat lui Krohn ultima dintre bucățile de carne uscată. Spre surprinderea lui Thor, Krohn nu a luat-o din mâna lui, cum făcea de obicei. În loc de asya s-a uitat la ea, s-a uitat la sacul gol, apoi s-a uitat cu subînțeles la Thor. A ezitat să ia mâncarea și Thor și-a dat seama că Krohn nu vroia să ia ultima bucată.
Thor a fost mișcat de gest, dar a insistat, împingând carnea în gura prietenului său. El știa că vor rămâne în curând fără mâncare și s-a rugat să ajungă în curând la uscat. Nu avea nicio idee cât de mult mai putea dura călătoria. Dacă dura luni de zile? Ce vor mânca?
Soarele se ridica repede aici, devenind strălucitor și puternic prea devreme, și Thor s-a ridicat când ceața a început să dispară de pe apă și s-a dus la prova.
A stat acolo și a privit în zare, cu puntea legănându-se blând sub el și a privit cum ceața se împrăștia. A clipit, întrebându-se dacă avea vedenii, cum conturul unui țărm îndepărtat a apărut la orizont. Pulsul i-a crescut. Era pământ. Pământ adevărat!
Țărmul apărea să aibă cea mai neobișnuită formă: două peninsule lungi și înguste ieșeau în mare ca doi țepi ai unei furci și, pe măsură ce ceața s-a ridicat, Thor a privit în stânga și în dreapta și a văzut cu uimire două limbi de pământ de fiecare parte a lor, fiecare la circa cincizeci de metri distanță. Erau trași chiar pe mijlocul unui canal lung.
Thor a fluierat, iar frații săi de Legiune s-au trezit. Toți s-au ridicat în picioare și s-au grăbit lângă el, stând la prova, privind afară.
Toți stăteau acolo, rămași fără suflare din cauza priveliștii: țărmurile erau cele mai exotice pe care le văzuse vreodată, acoperite de o junglă deasă, copaci înalți agățați de marginea țărmului, așa de deși că era imposibil să vadă dincolo de ei. Thor a observant ferigi enorme, înalte de zece metri, aplecându-se peste apă; copaci galbeni și purpurii, care păreau să atingă cerul și peste tot erau zgomotele constante și străine ale animalelor, păsărilor, insectelor și a nu știa ce altceva, mârâind și strigând și cântând.
Thor a înghițit greu. Se simțea ca și cum ar fi intrat într-un impenetrabil regat al animalelor. Totul se simțea diferit aici, aerul mirosea diferit, străin. Nimic de aici nu amintea nici pe departe de Inel. Toți ceilalți membri ai Legiuni s-au întors și s-au uitat unul la altul, iar Thor putea vedea ezitarea din ochii lor. Toți se întrebau ce creaturi îi așteptau în interiorul acelei jungle.
Dar nu era ca și cum ar fi avut o alegere. Curentul i-a dus într-o singură direcție și în mod clar aici trebuiau să debarce pentru a intra pe teritoriul Imperiului.
„Aici!" a strigat O’Connor.
S-au grăbit pe partea pe care era O’Connor, cum se aplecase și arăta spre ceva din apă. Acolo, înotând pe lângă navă, era o insectă enormă, de un purpuriu luminos, lungă de peste trei metri, cu sute de picioare. Strălucea sub valuri, apoi s-a grăbit la suprafața apei. Cum a făcut-o, miile de mici aripioare au început să bâzâie și s-a ridicat chiar până deasupra apei. Apoi a revenit la a pluti la suprafață, apoi s-a scufundat dedesubt. Și apoi a repetat tot procesul.
Cum o priveau, brusc s-a ridicat mai sus în aer, la nivelul privirilor băieților, plutind, uitându-se la ei cu cei patru ochi verzi mari. A șuierat și toți au tresărit involuntar, ducând mâinile la săbii.
Elden a pășit înainte și a lovit spre ea. Dar până când sabia lui a ajuns în aer, ea era înapoi în apă.
Thor și ceilalți s-au prăbușit pe punte când, brusc, barca lor s-a oprit, înfingându-se în mal și zguduindu-i.
Inima lui Thor a bătut mai repede cum a privit sub bordaj. Sub ei era o plajă îngust,ă alcătuită din mii de pietre mici și tăioase de o culoare purpuriu aprins.
Pământ. Reușiseră.
Elden a fost primul la ancoră și toți au ridicat-o și i-au dat drumul peste bordaj. Fiecare a coborât pe lanț sărind de pe el și aterizând pe țărm, Thor dându-i-l pe Krohn lui Elden.
Thor a oftat când picioarele i-au atins solul. Se simțea așa de bine să simtă pământ uscat și stabil sub picioare. Ar fi în regulă dacă nu ar mai călători vreodată cu o corabie.
Toți au apucat funiile și au tras corabia cât de mult au putut pe țărm.
"Crezi că mareea o s-o miște?" a întrebat Reece, privind în sus la corabie.
Thor s-a uitat la ea; părea sigură pe nisip.
"Nu cu acea ancoră," a spus Elden.
"Mareea nu o să o ia," a spus O’Connor. "Problema e dacă o să o ia altcineva."
Thor s-a uitat pentru ultima data lung la corabie și și-a dat seama că prietenul său avea dreptate. Chiar dacă găseau sabia, era foarte posibil să se întoarcă la un țărm pustiu.
"Și atunci cum ne întoarcem?" a întrebat Conval?
Thor nu putea să nu simtă că la fiecare pas își ardeau punțile.
"Vom găsi un mod," a spus Thor, "Până la urmă, trebuie să fie și alte corăbii în Imperiu, nu?"
Thor a încercat să pară autoritar să își reasigure prietenii. Dar în interior nu era nici el atât de sigur. Această întreagă călătorie începea să se simtă tot mai periculoasă.
Ca unul, s-au întors și s-au uitat la junglă. Era un perete de frunze, cu doar întuneric în spatele său. Sunetele animalelor se ridicau într-o cacofonie peste tot în jurul său, atât de tare încât Thor abia se putea auzi gândind. Părea ca și cum fiecare animal din Imperiu țipa ca să îi întâmpine.
Sau ca să îi avertizeze.
*
Thor și ceilalți mergeau unul lângă altul, atenți, prin jungle tropicală deasă. Era dificil pentru Thor să se audă gândind, așa de persistente erau țipetele și urletele orchestrei de insecte și animale din jurul lor. Totuși, când privea în întunecimea frunzi;ului, nu le putea observa.
Krohn mergea lângă el, mârâind, cu blana ridicată pe spate. Thor nu-l văzuse niciodată atât de atent. S-a uitat la frații săi de arme și a văzut ca fiecare, ca și el, ținea o mână pe mânerul sabiei, toți foarte încordați.
Mergeau de ore întreg,i tot mai adânc în jungl[, cu aerul devenind mai gros și mai fierbinte, mai umed, mai dificil de respirat. Urmaseră pista a ceea ce părea a fi