cugetă asupra acestor detalii și, din motive pe care nu le putea înțelege, începu să se gândească la fetița pe care o văzuse mai devreme pe stradă. Sau, mai degrabă, la flashback-ul pe care fetița îl declanșase în mintea ei.
Când ajunseră la reședința Nash, orizontul începu să se lumineze, dar soarele era încă absent. Se uita prin linia de copaci care înconjura cea mai mare parte a curții soților Nash. În acea lumină, vedea o singură mașină parcată în fața casei. Un bărbat stătea pe proptit pe capotă, fumând o țigară și ținând în mână o ceașcă de cafea.
- Voi sunteți Wise și DeMarco?
- Noi suntem, spuse Kate, făcând un pas înainte și arătându-și legitimația. Dumneavoastră cine sunteți?
- Palmetto, de la Poliția Statală din Virginia. Criminalistică. Acum câteva ore am primit un telefon cum că voi veți prelua cazul. M-am gândit că ar fi util să vă aștept aici și să vă pun la curent cu ce avem. Ceea ce, apropo, nu e cine știe ce.
Palmetto trase un ultim fum din țigară și o aruncă pe jos, stingând-o cu piciorul.
- Corpurile au fost, în mod evident, mutate și nu am prea găsit dovezi. Dar intrați oricum. Este...revelator.
Palmetto vorbea pe tonul lipsit de emoție al unui bărbat care făcea asta de ceva vreme. Le-a condus de-a lungul trotuarului, pe veranda familiei Nash. Când deschise ușa și le conduse înăuntru, Kate simți mirosul: mirosul unui loc al crimei unde mult sânge a fost vărsat. Avea ceva chimic în el, nu doar mirosul metalic al sângelui, ci și mirosul unor oameni cu mănuși de cauciuc care răscoliseră recent tot locul.
Palmetto aprinse fiecare lumină pe drumul lor prin casă - prin foaier, pe hol și în sufragerie. În lumina puternică din cameră Kate văzu prima pată de sânge pe podeaua din lemn masiv. Și apoi, încă una și încă una.
Palmetto le conduse în fața canapelei, arătând spre petele de sânge, asemenea unui bărbat care confirmă faptul că apa este într-adevăr umedă.
- Cadavrele au fost aici, unul pe canapea și unul pe podea. Pare că mama a fost ucisă mai întâi, probabil din cauza tăieturii de la gât, deși una dintre răni pare să fie destul de aproape de inimă, dar executată prin spate. Teoretic, a existat o luptă cu tatăl. Acesta avea vânătăi pe antebrațe, sânge care îi ieșea din gură, iar masa de cafea fusese strâmbă.
- Aveți vreo idee cât timp a trecut între momentul comiterii crimei și până când fiica i-a descoperit? întrebă Kate.
- Maxim o zi, răspunse Palmetto. Și foarte probabil undeva între doisprezece și șaisprezece ore. Sunt sigur că legistul va avea date mai concrete astăzi.
- Altceva important? întrebă DeMarco.
- Da. Există o probă...una singură. Își băgă mâna în buzunarul interior al sacoului său subțire și scoase o pungă mică pentru dovezi. Am păstrat asta. Am avut permisiunea să fac asta, așa că nu vă speriați. M-am gândit că o să vreți să o luați și să fugiți. Este singura probă pe care am găsit-o, dar este destul de descurajantă.
Îi înmână punguța transparentă de plastic lui Kate. O luă și se uită la conținut. Din ce-și dădea seama, era o simplă bucată de pânză, de aproximativ cincisprezece-pe-opt-centimetri. Era dintr-un material gros, de culoare albastră și avea o textură pufoasă. Întreaga parte dreaptă a acesteia era pătată cu sânge.
- Unde a fost găsită? întrebă Kate.
- Îndesată în gura mamei. A fost împinsă adânc, aproape pe gât.
Kate se uită la ea în lumină.
- Aveți vreo idee de unde provine? întrebă ea.
- Nicio idee. Pare a fi o bucată oarecare.
Dar Kate nu era așa de sigură. De fapt, intuiția ei de bunică începea să iasă la suprafață. Nu era o bucată de material oarecare. Nu...era moale, era de un albastru deschis și părea destul de pufoasă.
Era o bucată dintr-o pătură. Poate păturica unui copil.
- Mai aveți și alte probe surpriză pentru noi? întrebă DeMarco.
- Ei, asta este tot din partea mea, spuse Palmetto, mergând deja înapoi spre ușă. Doamnelor, dacă aveți nevoie de ajutor de acum încolo, nu ezitați să sunați la Poliția Statală.
Kate și DeMarco se uitară iritate una la alta pe la spatele lui. Fără a fi nevoite să spună ceva, ambele știau că termenul doamnelor este sursa iritării.
- Ei bine, asta a fost scurt, spuse DeMarco în timp ce Palmetto le făcea cu mâna din ușă.
- Mai bine, spuse Kate. Așa putem începe să privim cazul prin ochii noștri propri, fără să fim influențate de altcineva.
- Crezi că ar trebui să vorbim cu fiica?
- Probabil. Și după vom analiza prima scenă a crimei și vom vedea dacă putem găsi ceva acolo. Să sperăm că vom găsi pe cineva care este un pic mai sociabil decât prietenul nostru, Palmetto.
Se îndreptară înapoi afară din casă, stingând luminile în timp ce mergeau. Când ieșiră afară, soarele făcându-și în sfârșit apariția, Kate puse cu grijă, ceea ce credea că e o părticică dintr-o păturică de copil, în buzunar și nu se putu abține să nu se gândească la nepoata ei dormind sub o astfel de păturică.
Mersul în direcția soarelui nu putea suprima frisonul care o cuprinse.
CAPITOLUL PATRU
Micul-dejun a consta într-un Panera Bread drive-in în Roanoke. Acolo, în timp ce aștepta în coada mică de dimineață, DeMarco dădu mai multe telefoane pentru a stabili o întâlnire cu Olivia Nash, fiica cuplului recent ucis. În prezent, stătea cu mătușa ei în Roanoke și era, conform spuselor mătușii sale, o adevărată epavă.
După ce primiră adresa și aprobarea mătușii, se îndreptară spre casa mătușii, la scurt timp după ora șapte. Ora matinală nu era o problemă deoarece, conform spuselor mătușii, Olivia refuza să doarmă încă de când își găsise părinții.
Când Kate și DeMarco ajunseră la adresă, mătușa stătea pe verandă. Când o văzu pe Kate ieșind din mașină, Cami Nash se ridică, dar nu făcu niciun pas în direcția lor. Avea o ceașcă de cafea în mână, iar privirea obosită de pe fața ei o făcea pe Kate să creadă că nu era, cu siguranță, prima pe care o savura în această dimineață.
- Cami Nash? întrebă Kate.
- Da, eu sunt, spuse ea.
- Înainte de toate, îmi pare foarte rău pentru pierderea suferită, spuse Kate. Ați avut o relație apropiată cu fratele dumneavoastră?
- Da, am fost destul de apropiați. Dar acum trebuie să trec peste asta. Nu pot...să plâng acum pentru că Olivia are nevoie de cineva lângă ea. Nu mai e aceeași persoană cu care am vorbit la telefon săptămâna trecută. S-a rupt ceva în ea. Nici nu-mi pot imagina...cum a fost să îi găsească și...
Tăcu și sorbi foarte rapid din cafea, încercând să se distragă de la asaltul lacrimilor care păreau să se apropie rapid.
- Va putea să vorbească cu noi? întrebă DeMarco.
- Poate puțin. I-am spus că veți veni și părea să înțeleagă ce vreau să spun. De aceea mă întâlnesc cu dumneavoastră aici înainte de a intra. Simt că trebuie să vă spun că este o tânără normală și echilibrată. Cu toate astea, având în vedere starea în care se află, nu am vrut să credeți că are probleme mentale sau ceva de genul acesta.
- Mulțumim