Iubiți Cu Secrete. Dawn Brower

timp ai să-mi oferi azi?

      Christian se opri brusc.

      – Ție?

      Păși înspre colțul camerei.

      – O oră. Apoi trebuie să mă ocup de niște treburi administrative importante.

      Christian oftă.

      – Un duce în devenire are mereu câte ceva de făcut.

      – Ai grăit adevărul, fu de acord Nicholas. Vrei să bei ceva cu mine? N-ar strica puțin coniac.

      – Da, răspunse Christian. Toarnă-mi unul dublu, te rog.

      Nicholas se îndreptă către bar și turnă coniac în două pahare cu margine rotundă, apoi se apropie de Christian și îi oferi unul. Sorbi lichidul ca de chihlimbar și se sprijini de masa de biliard. Acesta avea să fie ultimul său joc cu geamănul lui. Spera ca el să știe cât de mult însemna pentru Nicholas. Poate că, odată plecat, fratele său va găsi fericirea și iubirea. Uneori, credea că se gândea mai mult la Nicholas decât la sine.

      – La ce te gândești? îl întrebă Nicholas.

      – La nimic… La totul.

      Christian se pregăti să lovească o bilă. Câștigă un punct și continuă jocul.

      – Tata crede că a venit vremea să mă căsătoresc.

      Nicholas ridică o sprânceană. Era surprins că nu i-a sugerat și lui același lucru atunci când vizitau fermele, mai devreme în aceeași zi.

      – De ce?

      – Nu mă forțează, dacă la asta te gândești. E mai mult decât atât…

      Vocea lui deveni aproape o șoaptă. Încerca să găsească vorbele potrivite.

      – Vrea să iau asta în considerare. La un moment dat, voi avea nevoie de o soție, și, așa cum spune el, voi ști atunci când cea potrivită mie va ieși în calea mea. Dacă sunt un idiot, o voi lăsa să-mi scape printre degete.

      – Ah, exclamă Nicholas, aproape absent. Cum știe cineva când a găsit femeia potrivită?

      Christian dădu din umeri.

      – Nu întrebi pe cine trebuie. Până acum, nu am întâlnit această creatură mitică. Desigur, aș fi putut să fiu un prost și să nu o recunosc. Cred că și asta e o posibilitate.

      Râse.

      – Atunci, și eu sunt la fel de idiot. Majoritatea femeilor mă exasperează de îndată ce deschid gura. Nu-l lăsa pe tata să te afecteze în vreun fel. Sunt sigur că vei recunoaște iubirea vieții tale atunci când o vei vedea. Nu toți bărbații sunt la fel de norocoși să aibă o femeie care ar călători în timp pentru ei, ca în cazul părinților noștri.

      Era rândul lui Christian să râdă.

      – Să nu audă tata că ai spus așa ceva! Nu-i place ca cineva să vorbească despre locul din care vine mama.

      – Foarte adevărat, răspunse Nicholas.

      Christian rată următoarea lovitură și îi oferi tacul fratelui său.

      – De parcă ai avea vreo șansă împotriva mea! exclamă Christian. Să te văd!

      Nicholas încercă să lovească o bilă și rată.

      – Cred că nu e ziua mea norocoasă.

      Îi pasă tacul lui Christian. În mod normal, era foarte competitiv, dar azi hotărî să îl lase pe fratele său să câștige. Era ultimul său cadou pentru Christian, înainte să plece.

      Jocul, pe care Christian îl câștigă, luă sfârșit.

      – Felicitările mele, îi zise Nicholas. Norocul a fost de partea ta.

      – Nu a fost noroc, îi întoarse vorba Christian și ridică o sprânceană. Ce te supără? Nu ai mai jucat niciodată așa prost.

      – Nimic, răspunse el.

      Spera să fie de ajuns, dar se temea că geamănul său putea să îl citească foarte ușor și să își dea seama de adevăr.

      – Sunt puțin obosit. Nu am dormit prea bine. Ar trebui să mă odihnesc puțin înainte de cină.

      Îl bătu ușor pe spate.

      – Îmi iau revanșa mai târziu, bine?

      – Sigur că da, zise Christian.

      Grimasa de pe fața lui sugera că nu credea niciun cuvânt care ieșise din gura lui Nicholas. Simți că ascunde ceva, dar, în același timp, că dorea să își țină gândurile pentru el. Christian îi respectă dorința. Fratele său se gândea să părăsească repede camera, ca nu cumva să fie interogat în continuare.

      – Cred că mă întorc la registrele mele. Somn ușor!

      Cu asta, Christian ieși primul din camera pentru jocuri.

      Zâmbetul de pe fața lui Nicholas dispăru. Îi va fi dor de fratele său, dar trebuia să plece. Simțea această dorință cu toată ființa lui. După ce se asigură de prezența lui Christian în biroul personal, Nicholas părăsi și el camera. Dar nu se îndreptă înspre camera sa, ci merse către bibliotecă, unde se plasă în fața oglinzii imense. Nu avea nicio idee ce urma să se întâmple sau dacă se va întâmpla ceva. Și dacă faptul că și-a ignorat această abilitate specială a sa îl făcea imun la magia călătoriei în timp?

      Își lipi mâinile de oglindă. Nimic…

      Nu apăru niciun fum cenușiu, așa cum îi descrisese sora lui.

      Închise ochii și expiră puternic. Gata cu dorința lui de a călători în timp… Își luase la revedere – indirect – degeaba, și el era tot în secolul optsprezece. Nicholas era pe cale să renunțe, când ceva îl trase în interior. Își pierdu echilibrul și căzu prin oglindă. Dădu instinctiv din brațe, ca să se prindă de ceva, de orice, dar nu găsi nimic.

      Ce naiba se întâmplase și încotro se îndrepta?

      CAPITOLUL TREI

      Peyton Drake se holba la reflexia ei în oglindă și nu îi plăcea deloc ceea ce vedea. Pielea ei încă era mult prea palidă, iar părul ei șaten cu reflexii roșcate părea foarte uscat. Chiar și ochii ei albaștri aveau o culoare spălăcită. Ura să fie bolnavă. Desigur, acum se recupera, dar boala ei îi distrusese corpul. Dacă nu ar fi avut-o pe sora sa, Eve, ar fi murit în urmă cu un an. Părul îi crescuse la loc, dar abia îi ajungea până la umeri.

      – Nu te mai analiza atât! zise Eve, intrând în bibliotecă. Ești frumoasă, îți spun eu.