Lucila Cea Cu Capul În Nori. Massimo Longo E Maria Grazia Gullo

section>

      Drepturile de autor- Copyright © 2019 M.G.Gullo – M.Longo

       Coperta și graficele au fost create și editate de către Massimo Longo

       Cu ajutorul lui Alfio Longo

      Toate drepturile rezervate.

       Lucilla

      cea cu capul în nori.

      Nu o dată, ci de o mie de ori mama o îndemnă pe micuța ei să nu se mai lase distrasă când își face temele.

      La școală, Lucilla era foarte inteligentă și sârguincioasă, dar, acasă era teribilă: mereu avea capu-l nori.

      Când mama îi dădea vreo treabă importantă de făcut, fetița era distrasă și mereu făcea treaba doar pe jumătate.

      Era o fetiță cu ochi strălucitori, cu părul creț, până la umeri.

      Era înaltă și slabă pentru vârsta ei, și, în ciuda tuturor problemelor pe care le făcea, aducea mereu bucurie celor din jurul ei.

      Lucilla și familia ei locuiau pe un deal din pădure; erau bogați în fericire, dar săraci în lucruri materiale.

      Cu toate acestea, sărăcia nu îi împiedica să fie generoși și aveau grijă de o bătrână care locuia pe cealaltă parte a pădurii.

      Cu mulți ani în urmă, când era tânără, bătrâna o crescu pe mama Lucillei, care era orfană. Era ca o bunică pentru Lucilla.

      Acum, bunica Tina nu se simțea foarte bine: răcise foarte rău.

      Mama Lucillei, căreia îi vom spune Camomile (Mușețel) datorită răbdării sale, era mult prea obosită ca să o poată vizita pe bunica Tina.

      - Lucilla! Lucilla! Strigă mama cât o țineau plămânii pe geamul care dădea spre grădină.

      Dar Lucilla părea că este pe altă planetă: era ocupată să vorbească cu o veveriță care stătea chircită pe mărul din grădina familiei.

      ʺNu e un semn bunʺ, se gândi mama ei, dar era prea obosită și avea multe lucruri de făcut. Dar cineva trebuia să-i ducă medicamentele și mâncarea bunicii Tina.

      - Lucilla! Lucilla! – o strigă mama ei din nou.

      Lucilla răspunse într-un târziu:

      -Daaa? Ce s-a întâmplat, mamă?