intră în cort. Diana era convinsă că va avea o profesoară de scrimă, în sfârșit. Țiganca o va învăța și va putea să învețe și alte lucruri. Diana era însetată de cunoaștere și presimțea că Lulia era în măsură să o învețe mult mai multe decât scrimă. Posibilitatea de a se căsători fusese uitată și o viață cu totul diferită i se prezenta. Era un lucru bun că decisese să renunțe la fericirea domestică. Nu va implora pentru dragoste, și era convinsă că nu o va găsi vreodată. Scrima era un lucru mult mai bun și mai tangibil decât un sentiment mitic.
Luther nu a ajuns prea departe înainte de a decide să se întoarcă la târg. Pe cât de mult ura să recunoască Lady Diana avea dreptate. Târgul îl va distrage de la durerea ce îl împovăra și ar onora dorința tatălui său.
Lady Diana crescuse în anii cât fusese plecat. Era încă o fetiță în ochii lui, și așa va rămâne. Era cu cinci ani mai mare decât ea și nu putea uita cât de răsfățată fusese. Cel puțin crescuse suficient să înțeleagă că lucrurile nu pot fi întotdeauna cum și le dorește. Fusese politicoasă și încurajatoare mai devreme. O aprecia pentru asta. Ceea ce nu voia era să se căsătorească cu ea, chiar dacă fusese ultima dorință a tatălui său. Luther nu voia să se căsătorească din datorie, cel puțin nu încă. Va considera posibilitatea în câțiva ani. Inima lui era prea grea să se gândească la căsătorie.
Odată ajuns la marginea târgului găsi un post unde să-și lege calul. Un băiat din apropiere se îngrijea de animale. Îi aruncă un șiling și îi spuse:
─ Asigură-te că nimeni nu-l deranjează. Luther semnală către cal.
─ Da, domnul meu.
Cu calul asigurat, Luther se pierdu în mulțime. Un grup de actori era pe scenă într-o luptă de scrimă. Părea să fie la sfârșit. Mulțimea era adunată în jur vizionând cu venerație. Floretele erau reale și zăngănitul metalului acoperea zgomotul constant al spectatorilor. Luther era la fel de entuziasmat ca și sătenii. Actorii erau foarte îndemânateci cu floretele și se vedea că avuseseră profesori excelenți. El învățase scrimă de la cei mai buni instructori și nu credea că ar putea ține pasul cu ei.
La sfârșitul bătăliei mulțimea a izbucnit în aplauze. Luther rămase cu gura deschisă când și-au dat măștile jos. Cum fusese capabilă o femeie să gardeze cu o așa îndemânare? Nu ar fi crezut că se poate dar, totuși așa era. Voia să o cunoască, dar nu era sigur că era o mișcare înțeleaptă. Ar putea-o încuraja să abordeze o relație mai informală. Tatăl său nu credea că e bine ca angajatul să se amestece cu angajatorul-nici măcar la târg.
Luther se îndreptă spre cortul actorilor. Văzu niște șuvițe blonde și se încruntă. De ce mergea Lady Diana înspre cort? Nu ar fi trebuit să se apropie de țigani. Dacă avea nevoie de un motiv să caute țiganca, Diana tocmai i-a dat unul. Țiganca se opri în fața cortului și Diana o prinse din urmă. Discutau ceva, dar nu le putea auzi. După câteva momente, țiganca a intrat în cort și Diana a plecat cu un zâmbet imens pe față. Luther se îndreptă înspre Diana.
─ Lady Diana, o strigă pentru a doua oară în acea zi, dar ea nu-l auzi. Ea a continuat să meargă spre un stand care vindea plăcinte cu carne. Vorbi zâmbăreață cu omul care le vindea și cumpără una.
─ La naiba, înjură și împinse niște săteni încercând să ajungă lângă ea. Erau prea mulți oameni la târg și nu se putea mișca mai rapid.
Diana continuă vorbind cu sătenii pe lângă care trecea. Unde era escorta ei? Cum a putut-o lăsa tatăl ei așa fără însoțitor la târg? Nu le pasă de siguranța ei? Se opri să privească un băiat aruncând mingii într-un coș la unul din jocuri. Dacă câștiga primea ceva dulce pentru fiecare coș iar marele premiu erau patru tarte cu gem.
Era la doar câțiva pași de ea când ea a decis să se miște din nou. Frustrarea lui creștea cu fiecare secundă ce trecea. Se întinse și reuși să o apuce de braț. Ea se smuci și aproape căzu.
─ Îmi cer scuze, spuse el cu răsuflarea tăiată.
─ Te-am strigat. Nu am vrut să te sperii.
Ea se uită la el și se încruntă. Tarta ei cu carne se rostogolise la pământ și era acum acoperită de pământ.
─ Ce e atât de urgent să mă apuci așa?
Era un măgar ...
─ Voiam să vorbesc cu tine despre țigancă. Nu a sunat cum își dorise. Îl făcea să pară morocănos și nepoliticos.
─ Și de ce ești singură. Nu-ți pasă de reputația ta?
Și-a închis ochii și și-a încleștat mâinile în pumni. După câteva bătăi de inima a deschis ochii și s-a uitat urât la el. Înainte fusese mai înțelegătoare dar acum era furioasă.
─ Permiteți-mi să înțeleg mai bine. Ridică degetul la el.
─ M-ați apucat de braț și m-ați făcut să scap mâncarea pentru a mă mustra că nu am grijă de reputația mea?
─ Acesta ar trebui să fie un exemplu de ce nu ar trebui să fi singură. I se poate întâmpla orice unei tinere dacă nu are grijă de siguranța ei. Își ridică pieptul. Asta ar trebui să o învețe să nu se certe cu cineva care știa mai bine decât ea.
─ Tatăl tău nu ar fi trebuit să-ți permită să părăsești Bristol Manor fără o servitoare, cel puțin, deși ar trebui să ai un însoțitor cu tine. Mulțimea este periculoasă.
─ Tu ești singura persoană periculoasă lângă mine, aproape că a țipat.
─ Totul era în regulă înainte să mă acostezi tu. Particip la acest târg de când eram o fetiță.
─ Încă ești o fetiță, întrerupse el.
─ Unii bărbați ți-ar putea vedea inocența prea ispititoare să o ignore.
─ Dar tu nu ești unul dintre ei? Ridică o sprânceană.
─ Nu este nevoie să explici, domnul meu. Îmi dau seama că nu sunt vreo-o mare frumusețe. Dacă ai terminat să mă cerți pentru lipsa mea de acompaniament, mă duc să-mi iau ceva de mâncare din nou.
Se întoarse să plece, dar el nu putu permite acest lucru. De ce nu putea să înțeleagă că nu trebuia să fie singură? De ce nu îl lua în serios?
─ Așteaptă, strigă el.
─ Nu ar trebui să ...
Ea se întoarse și se uită la el.
─ Nu am nevoie să ai grijă de mine Lord Northesk. Pleacă.
─ Se pare că domnișoara nu te place. Răsună accentul feminin al ţigăncii în urechile lui.
─ Fă cum spune ea.
Nu avea o zi prea bună. Nu ar fi trebuit să se întoarcă la târg. Se uită peste umăr și întâlni ochii violeți ai țigăncii care fusese pe scenă mai devreme. Avea floreta la brâu și chiar știa să o folosească.
─ Lady Di nu are nevoie de un bărbat care să-i spună ce să facă. Se uită la el de sus în jos, ca și cum îi lipsea ceva.
─ Mai ales, unul care preferă să-i dea ordine în loc să o aprecieze.
─ Cine ești tu să mă judeci? El se uită urât.
─ O țigancă care nici măcar nu are propria-i casă.
─ Cel puțin am onoare, spuse ea.
─ Tu ești lipsit de ceva mai fundamental decât mine.
Lady Diana