Dragoste, Găsește-Mă. Dawn Brower

să-l convingă. Era destul de frumoasă și cei mai mulți bărbați o găseau irezistibilă.

      ─ Minunat. Ne vedem acolo. Plecă și le lăsă să-și continue practica. Pentru prima dată de când începuse să organizeze meciurile avea un gol în stomac. Ar fi trebuit să fie entuziasmată, și totuși, simțea că lipsea ceva. Diana nu își regreta alegerile. Cum ar fi putut, când realizase atât de multe?

      ─ Diana, strigă Lulia.

      ─ Așteaptă. Vreau să discut ceva cu tine.

      Se opri și se întoarse spre prietena ei. În unele privințe Lulia avea totul. Nu ar fi trebui să fie geloasă pe prietena ei; cu toate acestea, nu putea să nu fie. Uneori nu contează dacă ceva are sens sau nu-pur și simplu așa este.

      ─ Da?

      Lulia veni și o trase într-o îmbrățișare.

      ─ Pari tristă, micuțo. Ce te deranjează?

      Poate că până la urmă conta că era ziua ei. Poate că de aceea se simțea atât de melancolică. Nimeni nu își dăduse seama nici măcar cât să-i dorească o zi bună.

      ─ Nu. Nimic. Nu voia să-și împovăreze prietena. Nu avea nici un motiv să reamintească nimănui că astăzi era o zi în vreun fel specială. Era o prostie din partea ei să vrea ca cineva să-și amintească.

      ─ Mă îndoiesc, Lulia zâmbi.

      ─ Dar o lăsăm deoparte deocamdată. Am ceva pentru tine.

      Lulia se îndreptă spre colțul unde pelerina ei era pe un scaun. Își puse mâna sub ea și scoase o cutie mică, apoi i-o duse Dianei.

      ─ Nu e mare lucru, dar am vrut să ai ceva dulce de ziua ta.

      ─ Nu credeam că își va aminti cineva ...

      ─ Eu nu uit nimic. Lulia îi dădu cu mâna în cap în joacă.

      ─ Nimic nu îți scapă odată ce îți intră aici. Sunt dulciuri de la magazinul care îți place atât de mult. Nu le mânca pe toate odată că vei sfârși cu durere de stomac.

      ─ Ești o prietenă bună. Nu avusese niciodată una mai bună. Singura altă femeie cu care era apropriată era Lady Katherine Wilson. Se cunoscuseră în școală și erau ambele femei singure. Merse cu ea la Salonul Fortuna și devenise parte din grup.

      ─ Îți mulţumesc pentru cadou. Cutia de dulciuri în mână.

      ─ Nu știu ce altceva să-ți spun...

      ─ Hai. Lulia își flutură mâna.

      ─ Nu îmi mulțumi. Nu-i nimic.

      ─ Nu este. Familia ei nici măcar nu o mai sărbătorea. Părinții ei nici măcar nu veniseră la Londra. Preferau să rămână la țară și o trimiteau cu o însoțitoare. Dar nu o deranja. În felul acesta avea libertatea de a organiza meciurile ei de scrimă, dar uneori se simțea singură.

      ─ Du-te și fă ce faceți voi femeile înainte de bal. Trebuie să mai practic cu Bessie. Are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi.

      Diana zâmbi. Nu va mai spune mulțumesc încă odată. Lulia era conștientă cât de mult o aprecia Diana. Nu ar mai accepta multă recunoștință. ─ Foarte bine. Te las să te duci la practică. Nu o obosi prea mult. Avem nevoie de ea în formă în seara asta.

      Lulia se aplecă și îi șopti:

      ─ Va fi excelentă, dar nu-i spune că am spus asta. Nu vrem să i se urce la cap. Trebuie să fie umilă pentru încă un timp. O va face o luptătoare mai bună.

      Diana râse.

      ─ Sst. Își puse degetul la buze.

      ─ Secretul tău e în siguranță cu mine.

      Cu aceste cuvinte Diana părăsi camera și intră în sala de jocuri a doamnelor. Salonul Fortuna era o explozie de activitate, plin cu femei din toate clasele. Salonul secret de jocuri era refugiul ei și nu avea nici un regret că devenise parte din el. Acum, trebuia să se întoarcă acasă și să se pregătească pentru activitățile de seară. Meciul de scrimă trebuia să fie perfect. Viitorul lui Bessie depindea de asta.