Drumul spre zâmbet. Lidia Ruban

Profesională Polivalentă №2 din Chișinău

      În 1997 eu am finisat clasa a 9, la noi în sat școala era incompletă, și aceasta însemna că trebuie să merg undeva la învățătură. Balul de absolvire a fost minunat, ne-am veselit împreună cu părinții si învățătorii. Mămica a copt multe torte și dulciuri. Mă mândresc cu mămica mea. Și tăticu ne-a ajutat mnlt cu pegătirile pentru balul de absolvire. Diriginta clasei noastre a adunat untr-un pachet dulciuri și suc și mi-a înmânat ca să luăm cu noi pe malul lacului să întîlnim zorii. Eu, am invitat-o pe Liuba Ivanivna să meargă cu noi. Era foarte vesel și fascinant, pe malul lacului toată clasa, cinava a adus și un magnetofon, așa că am și dansat pe malul lacului. Am întîlnit zorii, știind că suntem toți împreună pentru ultima oară, și ne despărțim plecând fiecare pe drumul vieții sale.

      După balul de absolvire eu i-am spus lui tăticu că vreau să merg la învățătură la Chișinău, capitala Republicii Moldova. Iar tăticu mi-a zis: “Merghi să paști vacile, încetează să tot zbori prin nori, ce fel de vise sunt astea?”. Iar eu îl rugam insistent să mă ajute să merg la învățătură, să finisez școala medie, să merg la Universitate. Tăticu a început să râdă și me-a zis: “Bine mergi și sapă acolo în grădină la bunelul, scoate comoara și mergi să-ți atinghi scopurile!”. Eu am înțeles că părinții nu mă vor ajuta să continui școala, și atunci eu i-am spus mămicăi că voi merghe la Chișinău la o Școala Profesională Polivalentă și voi finisa și școala medie și voi primi și diploma de bucătar s-au altă profesie. Mămica desigur că mă susținea moral, însă financiar nu mă putea ajuta cu nimic. O seară ploioasă de vară, m-a prins în ospeție la moșul Andrei, fratele mămicăi. Și am rămas să dorm la ei, am discutat cu verișoara Oxana, și de cîteva ori am încercat așa cum ploua să mă pornesc acasă, iar nanu Andrei nu ma lăsat. Dimineața când am venit acasă, pe mămica era greu de recunoscut, tăticu se plimba prin ogradă vinovat, deoarece o bătuse destul de crud, bunelul a chemat salvarea. Pe mămica au internat-o în spital. Noi pe rând stăteam lângă mămica. De la Grigoriopol a venit sora mămicăi- Liuba. Mamicăi i-au făcut medicii cîteva operații. Primea tratamente în diferite secții pe rând: Secția de traumatologie, ginecologie, nervologie. Se apropia luna septembrie, eu trebuia să merg la învășătură. Tăticu a plecatdin nou la Soroca, să locuiască singur în casa noastră. Eu între timp m-am înţeles cu sora mămicăi ce locuia la Chișinău, Lena, să mă ajute cu alegerea școlii.

      Deci am venit eu la Chișinău, i-am povestit că cel mai mult ași vrea să devin bucătar și dacă nu voi lucra niciodată oricum voi fi bucătar pentru familia mea în viitor, dar că trebuie și școala meie să o finisez cu speranța ca cîndva să merg la universitate, și am hotărât să merghem la buiucani la Școala Profesională Polivalentă numărul 2. Nana Lena m-a adus pe pragul școlii, și a plecat la serviciu. Mi-a explicat cum să merg înnapoi la ea, cu ce troleibuz. Eu am intrat și am dat actele necesare comisiei de înmatriculare, în acel an nu trebuia să susținem examene de înmatriculare, avea valoare media din atestatul de 9 clase. Îmi făceam multe griji, și vroiam foarte mult să fiu înmatriculată la învățătură. Iată dacă am fost s-au nu înmatriculată nu cunosc nici pănă în ziua de astăzi. Când m-am întors acasă de la Chișinău mămicăi i se făcuse mai grea starea sănătății, eu săteam cu ea la spital. Iar pe 1 septembrie nici bani de drum nu aveam, nici posibilitate să merg la Chișinău, deoarece trebuie să stau cu mămica. Mai tâziu mămicăi ia stat mai bine și medicii i-au permis să meargă acasă pentru cîteva zile. Atunci noi cu bunelul am cules mere si poamă și am vîndut. Bunelul mi-a dat bani de drum și eu am mers să aflu dacă pot învăța.