avea niciun fel de ambiție, cu excepția celei de a face sex cât mai des.
Hormonii îl chinuiau atât de tare încât ajunsese de găsea că și unele dintre capre erau atrăgătoare, fapt ce îl înspăimânta de-a dreptul.
Nu îi luă mult până când realiză că dacă voia să aibă o relație cu o femeie va trebui să se căsătorească. Căsătoria, cu riscul de a avea copii, începuse să ii pară o soluție foarte atractivă.
Domnișoara Lee, mai cunoscută ca Din, era o fată foarte frumușică de șaisprezece ani care abia ce părăsise școala în vară. Studiase cu doi ani mai puțin decât fratele ei, lucru destul de obișnuit în zona lor. Dar nu pentru că ar fi fost mai puțin înzestrată, ci pentru că, atât fetele, cât și părinții lor, erau de părere că cu cât fetele își începeau mai devreme viața de familie cu atât era mai bine. De altfel era mult mai simplu să găsească un soț când fata era mai tânără de douăzeci de ani, decât dacă ar fi fost trecută de douăzeci. Din acceptase această “înțelepciune” tradițională fără prea multe întrebări în ciuda îndoielii mamei ei.
Și ea muncise toată ziua, înainte și după școală, poate chiar mai mult decât fratele ei, deși el nu a fost niciodată în stare să observe asta pentru ca fetele erau roabele muncii peste tot.
Din, totuși, avea fanteziile ei. Visase intrigi romantice în care iubitul ei o ducea în Bangkok, unde el ar fi devenit doctor, iar ea ar fi petrecut ziua întreagă la cumpărături cu prietenele. Și hormonii ei îi jucau feste, dar cultura locului îi interziceau să li se lase în voie și chiar să-și admită sieși. Taică-su, frate-su și chiar mamă-sa i-ar fi tras o mama de bătaie bună dacă ar fi văzut-o zâmbind numai unui băiat din afara familiei lor. Din știa asta și acceptase fără să crâcnească.
Planul ei era să-și caute un soț imediat, sarcină cu care maica-sa deja se oferise să o ajute deoarece amândouă știau că cu cât rezolvau mai repede cu atât erau mai ferite de rușine în ochii lumii.
Fără doar și poate, familia Lee era una tipică comunității din care făceau parte și erau fericiți așa. Își vedeau liniștiți de viețile lor încorsetați în regulile și după standardele locului, chiar dacă cei doi copii visau cu ochii deschiși să fugă la oraș. Problema era că lipsa de ambiție se transmisese de la o generație la alta printre țărani și îi ținea țintuiți de glie, ceea ce era un lucru bun pentru guvern care altfel s-ar fi confruntat cu lipsa forței de muncă, tinerii ar fi dispărut din zonele rurale și în Bangkok, și de acolo ar fi emigrat în țări ca Taiwan sau Oman unde salariile erau mai bune. Totuși, eliberarea de sub presiunea rigidă a celor de-o vârstă era destul de atractivă.
Multe tinere fete luaseră drumul Bangkokului. Unele își găsiseră slujbe decente, dar multe dintre ele sfârșiseră în industria sexului din orașele mari, câteva dintre ele călătoriseră peste graniță și chiar în afara Asiei. Circulau multe povești horror menite să descurajeze fetele în a apuca pe același drum, povești cu efect puternic asupra lui Din și a mamei ei.
Domnului Lee îi plăcea viața pe care o ducea și își iubea familia, deși nu era normal să admită lucrul ăsta în afara casei sale și nu dorea să-i piardă din cauza unei boli ce începuse să îi invadeze corpul încă de când era flăcău.
Bătrânul domn Lee (deși știa că unele din mai puțin respectabile fete din sat îl porecliseră Bătrâna Capră Lee) fusese un idealist în tinerețe și se înrolase să lupte pentru Vietnamul de Nord imediat cum terminase școala. Locuiau exact la granița cu Laos, așadar Vietnamul de Nord nu era foarte departe, și știa de bombele pe care americanii le lansaseră acolo și în Laos si își dorea să aibă și el partea sa în oprirea bombardamentelor. A aderat cauzei comuniste și a plecat în Vietnam să se antreneze pentru luptă. Mulți din cei care se antrenau cu el erau, ca și el, în parte chinezi sătui să-i vadă pe străini amestecându-se în crearea viitorului țării sale. Nu putea înțelege cum americanilor, care locuiau la mii de mile depărtare, le păsa cine era la putere in această uitată parte a lumii. Pe el, de exemplu, nu l-a îngrijorat niciodată ce președinte au votat americanii.
Cu toate astea, soarta a făcut ca domnul Lee să nu aibă ocazia să tragă nici măcar un foc de armă pentru că un șrapnel de la o bombă americană l-a nimerit în timp ce erau transportați de la antrenament pe câmpul de luptă în chiar prima zi când a părăsit baza militară. Rănile lui fuseseră foarte dureroase, dar nu îi puseseră în pericol viața, deși au fost suficient de periculoase ca să fie lăsat la vatră de cum părăsi spitalul. O bucată mai mare de șrapnel îl lovise în coapsa stângă, iar restul, mai mici, îi ciuruiseră abdomenul, care acum, credea el, erau sursa disconfortului său. Tot ăsta a fost și motivul pentru care s-a împrăștiat vestea că ar fi fost împușcat.
Se întorsese acasă cu un șchiopătat vizibil și cu suficiente compensații financiare cât să cumpere o mică fermă, dar pentru că piciorul său era foarte afectat, a cumpărat în schimb o fermă, o turmă de capre pe care le-a înmulțit și le-a vândut. Un an mai târziu, piciorul era aproape vindecat, iar el era însurat cu o fată foarte frumușică din partea locului pe care o cunoștea și pe care o plăcuse dintotdeauna. Nici ei nu-i era străină viața la fermă așa că se stabiliră fericiți în noua ipostază de familiști chiar dacă duceau o existență precară.
În fiecare zi a săptămânii de atunci începând, cu excepția duminicii, domnul Lee își ducea turma pe plaiurile înalte la pășunat, iar vara, adese ori rămânea peste noapte în unul din bivuacurile pe care le avea din loc în loc, și pe care învățase sa le construiască în armată. Își amintea cu nostalgie de acele zile vesele, deși atunci nu le-ar fi catalogat ca fiind vesele.
Nu mai existau prădători pe munte, cu excepția oamenilor. Tigrii fuseseră exterminați cu mult timp înainte din cauza medicinii tradiționale chineze ce folosea diferite părți ale animalului despre care se credea că ar avea proprietăți magice. Sentimentele domnului Lee legate de asta erau amestecate. Pe de o parte știa că era păcat, dar pe de alta nu avea chef să apere caprele de rapacele tigru în fiecare noapte. Când l-a lovit boala cu o săptămână în urmă se împliniseră treizeci de ani de când era cioban la capre, așa că știa muntele la fel de bine cum își cunosc majoritatea oamenilor parcul din cartier. Știa ce zone să evite din cauza minelor de teren și a pachetelor cu stricnină aruncate de americani în `70, și știa și ce zone fuseseră curățate, deși câteva fuseseră omise așa cum avea să afle pe propria piele una din caprele lui doar cu o lună în urmă. Era păcat de ea, deși carnea ei nu a fost aruncată la gunoi. Sfârșitul ei a venit rapid când o piatră desprinsă din stâncă a declanșat explozia, a azvârlit-o spre cer, decapitând biata capră pe loc. Era prea lung drumul ca să îi care carcasa până acasă, așa că domnul Lee petrecu câteva zile pe munte ospătându-se regește în timp ce familia lui era îngrijorată de moarte din cauza lui.
Domnul Lee era un om mulțumit. Îi plăcea munca pe care o făcea și viața în natură, și se împăcase de mult cu ideea că nu va fi niciodată bogat sau că nu va mai merge în străinătate vreodată. Din acest motiv și el și nevastă-sa erau bucuroși doar cu doi copii. Îi iubea pe amândoi în egală măsură și își dorea tot ce-i mai bun pentru ei, dar era încântat că terminaseră școala pentru că acum puteau munci toată ziua la fermă, unde nevastă-sa cultiva legume, verdețuri și creștea trei porci și câteva duzini de găini.
Domnul Lee se gândea cât de mult poate să-și extindă ferma acum că avea ajutor în plus. Poate că s-ar fi descurcat cu încă o duzină de găini, cu mai mulți porci și o tarla cu porumb.
Se trezi brusc din visare, “Dar dacă e grav, Mud? Nu ți-am spus asta până acum, dar am leșinat de două ori săptămâna asta și aproape era să leșin de alte câteva ori.”
“Păi, și de ce nu mi-ai spus nimic până acum?”
“Nu am